Page 8 - Monografie completa

întreruperi, din centrul Basarabiei spre apus, pe deasupra dealurilor Tutovei, până
2
la pădurea Răchitoasa de pe apa Zeletinului.
La începutul secolului al XIX-lea, Principatele Române trăiau febra
redeşteptării naţionale prin mijlocirea şcolilor şi cultivarea conştiinţei de latinitate a
românilor. Gheorghe Lazăr în Muntenia şi Gheorghe Asachi în Moldova au pus la
temelia reînvierii românismului şcoala instituţionalizată, concordantă cu prefacerile

induse prin pacea de la Adrianopole, devenind cei dintâi apostoli ai nobilei idei.
Eftimie Murgu, profesor de filozofie la Academia Mihăileană, a fost acela care i-a
sugerat, încă din 1834, lui Gheorghe Roşca Codreanu, ştiindu-l bolnav, ideea de
a-şi lăsa averea, prin testament, unui liceu ce ar urma să se înalţe pe una dintre

moşiile lui din judeţul Tutova. Liceul avea să ia fiinţă, însă, nu pe vreuna dintre
moşii, ci chiar în oraşul Bârlad. Gheorghe Roşca Codreanu a fost, din punct de
vedere intelectual, cel mai înzestrat dintre fraţii Codreni. Se mişca uşor în literatura
franceză, greacă şi germană, ale căror limbi le cunoştea bine. Şi-a trăit scurta viaţă
în simţământul iubirii de patrie şi-n reveria latinităţii românilor. Pe moşia de la

Văleni boteza copii, dându-le nume romane: Romulus, Nerva, Caton, Marius etc. A
fost unul dintre cei dintâi tineri aristocraţi români care, la 7 octombrie 1830, s-a
înrolat în armata Moldovei, din care însă a fost nevoit să se retragă după doi ani,

ameninţat de tuberculoză pulmonară gravă. Aflat la Viena încă din iunie 1837, îşi
scrie în limba greacă testamentul, la 6 noiembrie 1837. A doua zi, tânărul Gheorghe
Roşca Codreanu moare. Testamentul îl instituia epitrop pe unchiul şi naşul său,
postelnicul Ioan Kostaki Epureau, tatăl renumitului politician bârlădean. Cercetarea
testamentului în întregimea lui arată nobila generozitate a acestui tânăr nefericit, a

cărui operă avea să reverse lumină în sufletele şi în minţile a mii de copii ai
neamului. Mort departe de ţară, trupul său a rămas o vreme îmbălsămat la Viena,
prilejuind un demers al cancelarului von Metternich pe lângă Mavrogheni,
însărcinatul cu afaceri al Sublimei Porţi. Dar postelnicul Ioan Kostaki Epureanu, în

seama căruia cădea transportul spre casă al rămăşiţelor pământeşti, cere pe cale
oficială înhumarea în capitala Austriei, din cauza costului ridicat pe care îl
presupunea aducerea lor în ţară. Astfel, Gheorghe Roşca Codreanu va fi
3
înmormântat în groapa comună a Cimitirului Schmerz din Viena. Cauza morții
sale este elucidată într-un valoros document descoperit în arhivele vieneze de

2 C.D. Zeletin, Principesa Elena Bibescu, marea pianistă, Bucureşti, Editura Vitruviu, 2007, p. 81.
3 Ibidem, p. 83.

8